Au început să umble cu “ne dați sau nu ne dați (voturi)” prin spitale

Sună cineva la interfon. La capătul celălalt, o voce de femeie, izbitor de asemănătoare cu vocile operatoarelor de la serviciile de taxi, îmi spune: “Добрый вечер! Партия Социалистов Молдовы. Можете открыть дверь?”. Eu, ca o persoană cu fărâme de valori fundamentale europene, nu discriminez… la fel ca și în cazul altor partide, sau iehoviștilor, baptiștilor, fiscului și altor secte, îi zic “Нет, спасибо”. Și-o las să înghețe mai departe afară. Numai poștașului îi deschid, poștașul vine cu noutăți. Îți mai aduce factura la căldură, sau lumină și, văzând cu cât s-a scumpit, mai afli și tu, indirect, că undeva în lume a apărut un model nou de Porsche, sau că undeva pe vreo coastă azurie s-a mai scos la vânzare vreo vilă. Continue reading Au început să umble cu “ne dați sau nu ne dați (voturi)” prin spitale

Pe scurt despre “The Man In The High Castle” – cartea

“The Man In The High Castle” era atât de sus în lista mea de to-read, încât atunci când am auzit că pe net a apărut deja primul sezon din serialul cu același nume, am evitat spoilerele mai strașnic decât le evităm împreună pe alea din Game of Thrones.

O lume în care forțele Axei câștigă WWII, iar un scriitor lansează un bestseller despre cum ar fi fost dacă Axa ar fi pierdut.  Continue reading Pe scurt despre “The Man In The High Castle” – cartea

Pe scurt despre filmul Spectre

Prea lung. Mult prea lung. Are 2 ore jumătate, dar le simți ca pe 4 fără antract.

Începe bine, întregul intro fiind filmat într-un singur cadru. Continuă ok până pe la la mijloc. Te dezamăgește spre (ce-ai fi crezut că este) sfârșit. La sfârșit regreți că n-ai ieșit din cinema la mijloc de film.

Vioara cea mare a lui Vlad

Atunci când nu cântă, repară. Este cunoscut în rândurile artiştilor autohtoni ca cel mai bun restaurator de contrabasuri, iar munca sa îi este cea mai bună publicitate.

A venit în Moldova în 1985, când avea zece ani. „Tata este originar de aici”, începe să povestească Vlad. „După armată a încercat să se angajeze conform specialităţii, ca agronom, dar a fost „îndemnat” să plece în Kazahstan. Aşa era regimul”, spune Vlad. Nu la mult timp după ce ajunge în capitala kazahă, Alma-Ata, tatăl lui Vlad îşi întemeiază o familie. În 1985, familia Bolocan se stabileşte într-un sătuc din raionul Şoldăneşti. Continue reading Vioara cea mare a lui Vlad

„Sunt compozitor… de șah”

Curtea Academiei de Muzică Teatru și Arte Plastice (AMTAP) este pustie, așteptându-și studenții. Doar bătrânul Albert mai mătură pe ici-colo, curățând drumul de frunze și mucuri de țigări, golește coșurile de gunoi și mai repară câte o bancă șubredă de… atâta învățătură. Albert le face pe toate. Vine primul la Academie, pregătind-o pentru o nouă zi de studii și tot primul pleacă. Printre studenți circulă mai multe istorioare despre singuraticul bătrân: „Are ceva cu șahul, am înțeles că în Uniunea Sovietică era un șahist foarte bun, câștiga multe premii”, spun doi tineri care își sorbeau cafeaua de dimineață în faţa Academiei. Mai mult, niciun student nu poate spune, dar nici nu se încumetă să-l întrebe. Continue reading „Sunt compozitor… de șah”

„Toți oamenii ca oamenii, iar ăsta-i clovn!”

„M-am născut demult, la mijlocul secolului trecut, într-o regiune îndepărtată a Siberiei”, începe să povestească Iuri Budkov, directorul circului „Safari” care a venit recent la Chişinău. Iurie spune că proveniența sa i-a creat numeroase dificultăți. Mama sa era de origine rusă, veterană, care a ajuns până la Berlin, unde a avut o relație cu un prizonier german, tatăl lui Iuri. „Îmi era foarte greu să-mi croiesc un drum în viață în acele condiții, în acea țară și nu o mai puteam suporta”, zice nepăsător directorul circului. Continue reading „Toți oamenii ca oamenii, iar ăsta-i clovn!”

„Не выёбыватся в кабинете Президента!” la interviu cu un Președinte

„Închideți fereastra Domnule Președinte. Da, apăsați pe cruciulița asta din colț…”, îl auzeam pe băiatul din camera alăturată, ghidându-l, răbdător, pe fostul președinte.

Împreună cu Vadim, el reporter, eu încercând să mă fac folositor, ne aflam în incinta oficiului fostului demnitar. Chiar de la intrare am dat cu nasul într-un tablou al Președintelui, aproape de dimensiuni naturale. Nu! Nu-i vorba de narcisism, ca la Stalin sau Lenin; pur și simplu orice oaspete tre’ să știe cine-i „хозяин”. Continue reading „Не выёбыватся в кабинете Президента!” la interviu cu un Președinte