Scriitorul este sincer atunci când scrie despre mâncare

Cred că cele mai sincere fragmente dintr-un roman, nuvelă sau poezie, sunt acelea în care se vorbește despre mâncare. Am o convingere aproape violentă că scenele siropoase de iubire, conflictele, sau descrierile sunt mereu exagerate, pre mult gândite și calculate. Dar nimeni nu poate minți când scrie despre mâncare. E o necesitate fundamentală, iar când te plesnește foamea îți vrei mâncarea chiar acum, indiferent de formă și consistență. E ca femeia pe care o iubești și, gândindu-te la ea, nu-i mai adaugi în frumusețe ci pur și simplu o iubești așa cum este. Iar asta mă duce cu gândul la ideea că sexul e și el o necesitate fundamentală, prin urmare și el sincer. Dar îi cedează mâncării. Trebuie întâi să papi bine ca să ai suficientă putere să-ți satisfaci necesitatea fundamentală… de tandem.

Prin urmare – scriitorul este cel mai sincer (superlativ?) atunci când scrie despre mâncare. Continue reading Scriitorul este sincer atunci când scrie despre mâncare

“Dulcele bar”: O lectură bună, ca o beție spontană 

Era abia trecut de 9 dimineața, librăria abia se deschise, și a treia zi la rând eram primul cumpărător. Din nou treceam cu privirea printre rafturi, iar titlurile cărților, pe care le văzusem de atâtea ori, nu-mi mai stârneau interesul. Aveam o noapte nedormită în cap și încă o oră liberă până începeam ziua de muncă. Trebuia să-mi omor cumva timpul. Ceva-mi spunea că trebuia să și cumpăr ceva, de parcă aș fi urmat o terapie prin shopping. Continue reading “Dulcele bar”: O lectură bună, ca o beție spontană 

Pe scurt despre “Vinil” de Igor Guzun

“Vinil” de Igor Guzun e o capsulă a timpului ce a conservat nu atât evenimente, cât emoții și trăiri, inexplicabile generațiilor tinere, dar care servesc drept un bun exercițiu de imaginație și creativitate pentru ele. E o carte-blog care se citește cap-coadă in 2 ore; se citește de la mijloc, de la sfârșit, sau trecând cu ochii prin frânturi de capitole. E flexibilă și concepută să fie recitită și rasfoită din când în când, ca o carte de poezii la care revii pentru pasajele preferate. La baza ei stau jocurile cu cuvinte, care reușesc să adauge și o picătură de distracție și umor… eclipsate însă de relatarea unor lucruri, pentru fiecare cititor diferite, pe care am vrea să le uităm și altele pe care le-am uitat, dar nu ar fi trebuit.

img_5046-2
Enter a caption

Pe scurt despre romanul “Du-te și pune un străjer” de Harper Lee

“To kill a mockingbird” nu s-a predat în școlile noastre și nu s-a bucurat de un succes prea mare. În parte pentru că oamenii nu ar fi știut cum s-o… digere. Problmea rasială nu s-a prea pus în discuție pe la noi. Nu că ea n-ar exista, doar că încă stă într-o listă de To Do-uri, undeva mai la sfârșit.

Chiar și așa, apariția cărții în librării, în câteva ediții, pe rafturile vizibile, între titluri deja învechite și puține la număr, a contribuit la popularizarea ei. Acum se știe: e un must-read, cel puțin de dragul profilului de Goodreads 🙂

Recent a apărut și cel de-al doilea roman al scriitoarei, “Go set a watchman”, la care nimeni nu prea mai spera. Sigur ați auzit de Harper Lee – scriitoarea care a ajuns în topul clasicilor literaturii americane cu doar un singur roman, și mulți credea că așa va rămâne. Continue reading Pe scurt despre romanul “Du-te și pune un străjer” de Harper Lee