Au început să umble cu “ne dați sau nu ne dați (voturi)” prin spitale

Sună cineva la interfon. La capătul celălalt, o voce de femeie, izbitor de asemănătoare cu vocile operatoarelor de la serviciile de taxi, îmi spune: “Добрый вечер! Партия Социалистов Молдовы. Можете открыть дверь?”. Eu, ca o persoană cu fărâme de valori fundamentale europene, nu discriminez… la fel ca și în cazul altor partide, sau iehoviștilor, baptiștilor, fiscului și altor secte, îi zic “Нет, спасибо”. Și-o las să înghețe mai departe afară. Numai poștașului îi deschid, poștașul vine cu noutăți. Îți mai aduce factura la căldură, sau lumină și, văzând cu cât s-a scumpit, mai afli și tu, indirect, că undeva în lume a apărut un model nou de Porsche, sau că undeva pe vreo coastă azurie s-a mai scos la vânzare vreo vilă.

Apropo, dacă-ți vin acasă membrii unui partid de la guvernare cu un program electoral, nu înseamnă asta oare că ți-au intrat hoții în casă? Dacă îi mai întâmpini cu vreo două palme strânse-n pumni, oare nu se numește asta legitimă apărare? Mă-ntreb și eu…

Dar pornisem să zic altceva. Indiferent de partid, dacă-ți vin acasă, mai treacă-meargă. Ce e de-a dreptul iritant, e că ei s-au pornit cu “ne dați sau nu ne dați (voturi)” prin spitale.

Câteva lucruri pe care le găsesc absolut deplasate, în umila mea părere de cetățean votant:
1. Doctorii sunt la spital ca să (surpriză!) – lucreze. Au și ei niște taskuri, să trateze bolnavii, все дела…
2. Depinde de personalul medical, desigur, dar o bună parte din ei au nevoie de pauza de masă. Au și ei niște necesități fundamentale, să mănânce, să se odihnească/reculeagă, все дела…
3. Și culmea – scriu mai jos, că acest punct promite a fi un pic mai mare.

Vin niște mizerii electorale, care și-au ghiftuit fundurile la guvernare, care s-au tot ocupat cu luatul în p*lă a celorlalți de teapa lor. Vin nonșalant, în fața întregului personal medical (de care au uitat între timp) care lucrează de ani de zile pentru niște salarii pentru care nu s-ar angaja nici cel mai prăpădit student. Salarii, care te fac să crezi în minuni, că e o minune să poți supraviețui cu ele. Salarii care poate ar fi mai bine să fie date în continuare la plic, că e o rușine să vezi suma asta mizeră de bani în lumina zilei. Salarii care-s mai mici decât bonusurile de Crăciun ale altora. Salarii pe care nici magazinele sociale nu reușesc să le facă să pară mai suficiente. Așa… niște sălăriuțe. O pomană regulată. Și aia cu întârziere. (Nu vorbesc acum despre instituții medicale private… dar despre cele la care mai devreme sau mai târziu ajungem aproape toți).

Iar pe holurile instituțiilor medicale în loc de tapete stau atârnate postere de la stat, care zic așa: Nu da și nu lua mită! Polița de sănătate te protejează. Prezervativele protejează (de viitori palavragii electorali), iar polițele medicale nu sunt altceva decât bilete de intrare cu statut de pacient.

Nu mai intru în detalii (încă) despre mita cea făcătoare de minuni și deschizătoare de drumuri și obținătoare de atârnare omenească.

Dar țin să menționez un lucru.

Dragi guvernanți, fanatici electorali, cobai de partid, scârboșeniilor – când se întâmplă o urgență medicală, cine îți vine acasă? Greșit – nu elicopterele, dar ambulanțele noastre, care mai întârzie. Unde e dus bolnavul? Nu, nu la o clinică șmecheră din Germania, dar la spitalele noastre, pentru că blonavul pur și simplu ar putea să nu supraviețuiască unui drum lung. Și atunci ce se întâmplă? Atunci, dragi guvernanți, în sfârșit, vă întâlniți cu electoratul. Vă veți ascunde privirile când veți pune, umil, o bancnotă în buzunarul care va decide, pentru o singură noapte, dacă bolnavul se va bucura de un tratament ceva mai bun (adică, un tratament normal). Veți aștepta sub uși să vi se dea informații, veți face naveta de câteva ori pe zi la farmacie să cumpărați medicamente, iar în tot acest timp vă veți întreba, revoltați “Ce fel de spital e acesta, în p*la mea, care nu are nici măcar medicamentele de bază?!”. Și vă va intra în deprindere să vă rugați la toți sfinții, de la infirmieră, la Dumnezeu.

Să vă dau și un life-hack. În acele momente de greutate, să purtați mereu la buzunarul de la piept, cel mai apropiat de inimă, un flyer electoral. Iar căldura chipului photoshopat al liderului de partid vă va da puteri, iar lumina chipului său vă va călăuzi… în ***** mă-sii.

PS: Scenariu valabil și pentru instituțiile de învățământ.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s