„Не выёбыватся в кабинете Президента!” la interviu cu un Președinte

„Închideți fereastra Domnule Președinte. Da, apăsați pe cruciulița asta din colț…”, îl auzeam pe băiatul din camera alăturată, ghidându-l, răbdător, pe fostul președinte.

Împreună cu Vadim, el reporter, eu încercând să mă fac folositor, ne aflam în incinta oficiului fostului demnitar. Chiar de la intrare am dat cu nasul într-un tablou al Președintelui, aproape de dimensiuni naturale. Nu! Nu-i vorba de narcisism, ca la Stalin sau Lenin; pur și simplu orice oaspete tre’ să știe cine-i „хозяин”.

După ce a închis “fereastra” pe compiuter, de după colț apare și el. De nerecunoscut fără ochelarii lui fumurii și îmbrăcămintea formală. În blugi, cămașă (casual) și o pereche de mocasini negri (țara-i țară, da moda-i pentru toți), Președintele ne invită în biroul său.

Vârsta-și spune cuvântul, am gândit odată ce-am pășit înăuntru. În timp ce tot mai mulți oameni încearcă să scape de încărcătura grea a mobilierului din case birouri etc., aici stilul clasic cunoscut până la нимагу îmi respira în față și-mi pătrundea prin toate orificiile. Predominanta culoare maro, rafturile cu cărți (am numărat mai multe titluri în rusă), telefonul vechi, parcă era un model cu disc în loc de butoane și biroul atât de… tradițional, îmi dădeau fiori și parcă auzeam venind cu vuiet sentința: „Расстрелять!”. În rest, o atmosferă destul de plăcută și prietenoasă.

Vadim își porni reportofonul și dă-i la întrebări, iar eu mai trăgeam câte un cadru din aparatul foto (totul după ce Președintele și-a așezat un pic coafura!).

Plictisit de gesticulațiile Președintelor, hai să mai casc și-o gură pe peretele ticsit cu fotografii din fața biroului. O! Iaca una cu Berlusconi… precis Berlusconi? Cred că… alta cu Elțîn… parcă el era; în altă fotografie, apare foarte fotogenic, strâmbându-se la o înghițitură de șampanie – amuzantă. După cinci minte în care căutam vreo fotografie cu Președintele și Dalai Lama sau cu alți demnitari prin saună – am renunțat.

Înainte de a intra în birou, am avut grijă să-mi deconectez sonorul la telefon… așa am crezut că am făcut. Și uite că în toiul interviului, când se tot încingea atmosfera mă sună nu știu cine și toată sala e scăldată de „Lotus Flower” de Radiohead. Jenant… dar curajos! Răspunsul, însă, a venit cotropitor. La doar câteva minute după incident, un cineva a decis să-l sune pe Președinte – asta a fost a doua oară când am avut senzația de „Расстрелять!”. Radioheazii mei au fost trimiși direct în Siberia de ringtone-ul lui, și anume „Прощание Славянки”!

Totul a durat doar 40 de minute, dar am prins o lecție de viață: „Не выёбыватся в кабинете Президента!”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s