Mulțumesc

Uneori, mai spărgea newsfeedul pe Facebook cu câte o postare care ajungea și la mine. Uneori, când mă pomeneam în fața raftului cu cărți de acasă, neapărat dădeam cu ochii de volumul Midnight Killer. Mai rar, îmi apărea prin recomandări pe YouTube.

Era un fel de confort să știu că este. Asta îmi reamintea că unele lucruri pe care le-am făcut, și m-au definit într-un fel sau altul, le-am făcut datorită lui. În școală, am prins curaj și am început să scriu, liber, să experiementez cu textele, pentru că el mi-a arătat că se poate prin volumul său Midnight Killer. Continue reading “Mulțumesc”

Advertisements

Scriitorul este sincer atunci când scrie despre mâncare

Cred că cele mai sincere fragmente dintr-un roman, nuvelă sau poezie, sunt acelea în care se vorbește despre mâncare. Am o convingere aproape violentă că scenele siropoase de iubire, conflictele, sau descrierile sunt mereu exagerate, pre mult gândite și calculate. Dar nimeni nu poate minți când scrie despre mâncare. E o necesitate fundamentală, iar când te plesnește foamea îți vrei mâncarea chiar acum, indiferent de formă și consistență. E ca femeia pe care o iubești și, gândindu-te la ea, nu-i mai adaugi în frumusețe ci pur și simplu o iubești așa cum este. Iar asta mă duce cu gândul la ideea că sexul e și el o necesitate fundamentală, prin urmare și el sincer. Dar îi cedează mâncării. Trebuie întâi să papi bine ca să ai suficientă putere să-ți satisfaci necesitatea fundamentală… de tandem.

Prin urmare – scriitorul este cel mai sincer (superlativ?) atunci când scrie despre mâncare. Continue reading “Scriitorul este sincer atunci când scrie despre mâncare”

Au început să umble cu “ne dați sau nu ne dați (voturi)” prin spitale

Sună cineva la interfon. La capătul celălalt, o voce de femeie, izbitor de asemănătoare cu vocile operatoarelor de la serviciile de taxi, îmi spune: “Добрый вечер! Партия Социалистов Молдовы. Можете открыть дверь?”. Eu, ca o persoană cu fărâme de valori fundamentale europene, nu discriminez… la fel ca și în cazul altor partide, sau iehoviștilor, baptiștilor, fiscului și altor secte, îi zic “Нет, спасибо”. Și-o las să înghețe mai departe afară. Numai poștașului îi deschid, poștașul vine cu noutăți. Îți mai aduce factura la căldură, sau lumină și, văzând cu cât s-a scumpit, mai afli și tu, indirect, că undeva în lume a apărut un model nou de Porsche, sau că undeva pe vreo coastă azurie s-a mai scos la vânzare vreo vilă. Continue reading “Au început să umble cu “ne dați sau nu ne dați (voturi)” prin spitale”

“Dulcele bar”: O lectură bună, ca o beție spontană 

Era abia trecut de 9 dimineața, librăria abia se deschise, și a treia zi la rând eram primul cumpărător. Din nou treceam cu privirea printre rafturi, iar titlurile cărților, pe care le văzusem de atâtea ori, nu-mi mai stârneau interesul. Aveam o noapte nedormită în cap și încă o oră liberă până începeam ziua de muncă. Trebuia să-mi omor cumva timpul. Ceva-mi spunea că trebuia să și cumpăr ceva, de parcă aș fi urmat o terapie prin shopping. Continue reading ““Dulcele bar”: O lectură bună, ca o beție spontană “

Pe scurt despre “Vinil” de Igor Guzun

“Vinil” de Igor Guzun e o capsulă a timpului ce a conservat nu atât evenimente, cât emoții și trăiri, inexplicabile generațiilor tinere, dar care servesc drept un bun exercițiu de imaginație și creativitate pentru ele. Continue reading “Pe scurt despre “Vinil” de Igor Guzun”

Pe scurt despre “The Man In The High Castle” – cartea

“The Man In The High Castle” era atât de sus în lista mea de to-read, încât atunci când am auzit că pe net a apărut deja primul sezon din serialul cu același nume, am evitat spoilerele mai strașnic decât le evităm împreună pe alea din Game of Thrones.

O lume în care forțele Axei câștigă WWII, iar un scriitor lansează un bestseller despre cum ar fi fost dacă Axa ar fi pierdut.  Continue reading “Pe scurt despre “The Man In The High Castle” – cartea”